Jurnalism pe ultima sută de metri

Termin facultatea la o specializare de jurnalism destul de curând și realizez că de fapt, i-am pus gând rău reportofonului din dotare de multișor. Nu mă refer la faptul că nu e vreunul de ultimă generație și că nu mă mai poate ajuta, ci stau și mă uit la el cum prinde praf bine de tot. Nu spun nici că de fapt folosesc reportofonul din iPhone și mi-am uitat vechiul ajutor fără de care nu ieșeam din casă acum, să spunem, un an de zile. Șansele sunt ca dacă aterizez pe Spy-shop să mă intereseze orice altceva înafară de instrumente care ar ajuta în mod normal un jurnalist. Am atârnat în cui meseria pentru care am ajuns în primă instanță la facultatea asta. Nu scrisul, nu ochiul pentru un unghi din care ar ieși o poză cu o poveste bună și nici simțul meu critic. De astea nu scap nici dacă vreau. Știu doar că n-am să fugăresc subiecte pe care să le aștern rapid pe hârtie, pentru care să zbor degrabă în fața laptopului ca să ajungă fuga-fuguța materialul pe flux. Și nici măcar nu pot să spun că îmi pare rău. Dar nici n-aș îndrăzni să afirm că am făcut facultatea degeaba. Am stors de la ea tot ce am putut și tot ce am vrut, sau atât cât m-a dus mintea. Iar dacă ar fi să mă întorc în timp, știu sigur că tot Jurnalismul l-aș alege. Știam din prima că îmi va deschide o grămadă de portițe și că mă voi plia eu pe ceva la un moment dat. De murit de foame încă sunt sigură că n-am să mor, chiar și cu facultatea asta. Întrebarea cu „ce vrei să te faci când vrei să fii mare?” încă rămâne valabilă. Dar eu încă nu sunt mare. Lăsați-mă să-mi mai fac de cap, nu v-am promis eu că nu mor de foame? Sursă foto: spy-shop.ro, memegenerator.net