Asistam foarte recent la o scenă de tot râsul plânsul.
Personajele: un el ieșit cu un grup de prieteni la un pahar de tărie. O ea care îl însoțește. Un eu, neutru observator (cât se poate de neutru, având în vedere că încă din titlu sunt pornită împotriva tutelor cu lesa în dinți și fraierul de mână).
Îl domina clar: în discuție, în postură, în priviri, în atingeri, așa că m-am enervat și am încercat să nu o bag în seamă toată seara. În definitiv, omul își sapă groapa cel mai bine cu mâna lui, deci clar, tipul o merita.
E trist însă când vezi că omul chiar n-avea drept la replică. „Hai, unde mergem după ce plătim aici?” El încearcă cu îndrăzneală să susțină propunerea de a mai petrece și în altă parte, ea îl întrerupe cu un „Eei, știi ceva?”. Cu asta, și cu o privire mieroasă adresată publicului observator. „Știți, la șapte tre’ să fie în picioare, n-o să se poată trezi.” Ditamai orgoliul de muiere călare pe situație, care nu dă doi lei pe părerea celui de lângă ea. Un orgoliu nesimțit, ascuns după o grijă prea pronunțată. Mă lași?
O. Și mai sunt replicile alea ale femeilor obosite care se bat cu pumnii în piept că „îl dau ele la brazdă”, că îl „scutură ele nițel”, fiindcă în definitiv fără ele nu se poate și tot după cum vor ele se face. Scutiți-vă bărbații de lângă voi și nu vă obosiți gura de pomană. Scuzați-mi și sinceritatea, în caz că vă regăsiți printre rânduri.
De ce, dragele mele, vreți pudeli lângă voi? Cățeluși care mai apoi se plâng că au făcut exact cum ați dictat, iar voi tot i-ați lăsat? De ce, dragii mei, acceptați zgarda din jurul gâtului, ca la prima ocazie să fugiți mâncând pământul, înjurându-i eventual tot arborele genealogic?
N-aș vrea să lovesc tot în ei, ăștia loviți de soartă și de orgoliul feminin. E vorba de doar puțină compasiune feminină la mijloc. Păziti-vă bine de nebunele din viața voastră, dragi reprezentanți ai sexului puternic.
Sursă foto: IMDb
Ana Sipoş 
One Comment Add yours